Radioreceptor cu simplă detecție (varianta 3)

Radioreceptor cu simplă detecție (varianta 3)

Se știe că receptoarele cu detecție directă, în varianta modernă, se realizează cel mai bine cu o diodă cu germaniu, întrucât joncțiunea acestuia intră în conducție la numai aproximativ 0,2 – 0,3 V. Toate semnalele care depășesc acest prag vor fi deci detectate. Diodele cu siliciu intră în conducție la o tensiune de aproximativ 0,6 – 0,7 V, fapt pentru care, în mod normal, nu se folosesc la detecția semnalelor slabe.

Folosind artificiul indicat în schema din figura de mai jos, se pot utiliza și diode cu siliciu, sensibilitatea lor depășind-o pe cea a diodelor cu germaniu din schemele clasice. Cu ajutoruldivizorului de tensiune format din R2 – P1, alimentat de la o baterie de 1,5 V, se reglează tensiunea de polarizare a diodei între 0 și 0,75 V. Mărind tensiunea de polarizare, la un moment dat nu se mai produce detecție, întrucât dioda intră în conducție. Se revine puțin, rotind încet axul potențiometrului. Reglarea pe post se face cu ajutorul condensatorului variabil C, audiția făcându-se într-o pereche de căști cu impedanța de 4000 ohmi.

 

Radioreceptor cu simplă detecție (varianta 3)
Radioreceptor cu simplă detecție (varianta 3)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.